COMPENSATIE. Cuprins de remuscari, criminalul se ingrijeste ca micutilor sa nu le lipseasca un tata IERTATOARE. Emanuela a acceptat ajutorul oferit de cel care i-a ucis sotul Un criminal chinuit de remuscari si o familie indoliata sunt protagonistii unei povesti socante. Eliberat recent din inchisoare, Marinica Murarasu ii creste pe copiii barbatului pe care l-a ucis in urma cu trei ani si chiar are o relatie cu vaduva. Barbatul din comuna botosaneana Gorbanesti a fost condamnat dupa ce i-a taiat jugulara unui consatean cu un ciob de la o halba de bere. Totul s-a petrecut intr-o carciuma, unde a intrat in conflict cu Valentin Gradinaru, sotul Emanuelei. Criminalul sustine ca l-a omorat din greseala si incearca sa-si stearga pacatele ajutand familia victimei sale. Ramasa singura sa-si creasca trei copii cu varste intre trei si opt ani, Emanuela Gradinaru primeste acum un ajutor bizar de la Murarasu. Femeia a fost induiosata de scrisoarea pe care a primit-o de la acesta, pe cand se afla la inchisoare, in care-si cerea iertare pentru cumplita fapta. L-a vizitat chiar la puscarie si l-a iertat, considerand ca omul era sincer. Acum, cei doi au ajuns sa traiasca in concubinaj. „Noi i-am spus (Emanuelei – n. red.) sa aiba grija, dar zice ca are nevoie de tata la copii si barbatul s-a angajat sa o ajute si cu bani. Intamplator s-a produs omorul, nu a fost ceva intentionat”, a declarat Iliescu Gica, primarul comunei Gorbanesti. „Sunt oameni care merita a doua sansa. Copiii s-au atasat de el foarte mult (…) A fost foarte dificil pentru mine sa cresc singura trei copii. Eu cred din toata inima ca el este un om bun”, ne-a spus Emanuela Gradinaru, care pare sa-l fi dat uitarii pe sotul ei. Autoritatile pentru protectia copilului sustin ca vor urmari cum evolueaza relatia dintre copii si noul tata si, daca va fi necesar, le vor oferi consiliere.